Pește și caviar made in Cordun


În apropierea municipiului Roman, la intrare în comuna Cordun, o afacere de succes crește de la o zi la alta. Firma Fish Dome&Aquaponic Farm a avut inspirația să fructifice o opotunitate și anume aceea de a aduce inovația în domeniul pisciculturii, cei câștigați fiind în mod direct, clienții. Aici se pot găsi diferite tipuri de pești precum păstrăv, crap și sturion, toți fiind crescuți în condițiile cele mai bune, în propriile bazine piscicole.

„Firma se numește Fish Dome&Aquaponic Farm; deducem astfel că este casa peștelui și a producerii plantelor cu apa de la pești. Totul este inovativ. Noi folosim ca resursă apa din adâncime, nu din râul Moldova. Consumăm foarte puțină apă. În asta constă inovația. Maxim 5% din raportul de apă este proaspătă; în rest totul este apă reciclabilă cu debite foarte mari.” – Ing. Cristi Cojocaru, Fish Dome & Aquaponic Farm

Ferma piscicolă trebuie să fie o exploataţie care să genereze profit prin livrarea către piaţă a unui produs vandabil și de calitate, iar firma Fish Dome&Aquaponic Farm îndeplinește toate aceste standarde ridicate pe care în viitorul apropiat dorește să le depășească.

Firma se ocupă momentan numai cu producerea de pește, dar în viitorul apropiat va produce și legume, flori, absolut tot ce înseamnă vegetal, iar cu asta vom ajuta apa de la plante pentru că o vom filtra printr-un strat subțire și așa vom crește plantele. Noi ne-am propus un target de a produce 500 de tone de pește și 500 de tone de legume. Este un proiect îndrăzneț, dar este unul viabil. Noi am pus la punct sistemul de acvaponie, sistemul de piscicultură și acvacultură.”Ing. Cristi Cojocaru, Fish Dome & Aquaponic Farm

Afacerea are un potențial deosebit, mai ales că fondurile europene au fost accesate de către anteprenori care au viziune.

Investițiile din această fermă s-au făcut din capital privat. Acum avem în derulare un proiect european pentru completarea anumitor echipamente. În imediata apropiere a fermei o să facem un centru de colectare și un restaurant cu specific pescăresc cu produse numai din ferma noastră.”Ing. Cristi Cojocaru, Fish Dome & Aquaponic Farm

Când ai viziune este esențial să oferi oamenilor din jur ceva de calitate, iar Fish Dome&Aquaponic Farm, un brand „made in Cordun”, își propune să ducă numele comunei în toate colțurile țării, dar și în străinătate.

„Toate produsele vor fi brevetate, inclusiv sturionii, caviarul, acesta fiind și țelul nostru, cel de a produce caviar. Gândirea noastră de a produce caviar este una inovativă. Pe recipientele care vor conține caviar va fi specificat când a fost extras, de la ce femelă, iar totul va fi made in Cordun.” – Ing. Cristi Cojocaru, Fish Dome & Aquaponic Farm

Toate aceste planuri de viitor vor fi încununate prin ajutorul ce se dorește a fi acordat studenților la medicină veterinară și chiar celor care găsesc inspirație de la Fish Dome&Aquaponic Farm pentru a începe propria afacere.

Pe viitor o să facem un centru de cercetare în Cordun, unic pentru județul Neamț. Este inițiativă proprie și sperăm să avem colaborări cu toate facultățile veterinare din țară, cu studenți care vor veni să învețe și să afle ce se întâmplă aici și care își doresc pe viitor să-și deschidă un astfel de business.”Ing. Cristi Cojocaru, Fish Dome & Aquaponic Farm

Cele mai înalte standarde au reușit să dea startul unei lungi și benefice colaborări. O colaborare între Fish Dome & Aquaponic Farm și clienții săi. Cu siguranță brandul „made in Cordun” va fi unul foarte cunoscut, mai ales pentru calitatea superioară a produselor, dar și din dorința de a nu exista clienți dezamăgiți. Am avut ocazia să discutăm cu oamenii ce se aflau în magazinul cu specific pescăresc de pe strada Pompelor din Cordun, iar feedback-ul a fost unul foarte bun pentru că, după cum au spus și ei, „când cumperi produse de calitate, devii dependent de ele”. 

 

 

 


Distribuie articolul