Prin apel la 112, în jurul orei 17:10, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Cordun.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Cordun.
La ajungerea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case și la două anexe gospodărești care erau alipite de locuință.
Proprietarul locuinței în vârstă de 64 de ani a suferit atac de panică. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD la locul evenimentului, dar a refuzat transportul la spital.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. Intervenția a fost una de durată deoarece în cele două anexe și în locuință erau depozitate multe materiale combustibile.
Jarul căzut din sistemele de încălzire a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.