„Maison Nature” comercializează produse pentru home decor, inspirate din artă și natură, realizate manual.
„Brand-ul nostru s-a născut în vreme de carantină; am simțit o nevoie acută de a ne regăsi echilibrul interior. Am realizat că acest lucru e posibil prin creație și reconectarea cu natura. Așa a apărut „Maison Nature”, un brand care promovează valorile în care credem. O mare importanță o au și elementele din natură, artă românească sau diverse culturi internaționale care ne inspiră în ceea ce realizăm. Practic de acolo ne tragem seva, din artă și natură.
În era tehnologiei încercăm să îmbinăm trecutul cu prezentul, punând accentul pe reinventarea anumitor detalii estetice. Formele simple, florile de câmp, motivele tradiționale, toate sunt surse de inspirație.
Există și câteva elemente din arta românească, pe care vă invităm să le descoperiți pe pagina noastră.
În prezent lucrăm la câteva proiecte și sperăm să reușim să conturăm cât mai bine viziunea noastră asupra obiectelor decorative pe care le realizăm manual, cu mult drag.”
„Maison Nature” are câteva colecții precum lumânări decorative sculptate, lumânări florale în boluri vintage unicat, ce conțin ceara de soia și palmier, articole hand made din bumbac și iută, buchete din plante naturale pentru aromaterapie.
„Ne-am petrecut copilăria la sat și acest fapt și-a pus amprenta asupra lumii noastre interioare. În acest an vom introduce în plus și alte elemente de artă florală și obiecte decorative realizate manual din rășină epoxidică. Ideile continuă să ne vină și uneori ne suprindem pe noi înșine, asa că, probabil, pe lângă aceste detalii, vom veni și cu alte surprize.”
În spatele acestui business există două tinere surori din Republica Moldova care locuiesc în prezent la Cluj și care au ales să împărtășească pasiunea cu iubitorii de frumos.