În jurul orei 10:05, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament din municipiul Roman. La locul solicitării s-a deplasat un pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD – TIM
Cu ajutorul scării de fereastră, pompierii au pătruns (pe fereastra de la bucătărie) în apartamentul situat la primul etaj într-un bloc de locuințe din bulevardul Roman Mușat. În interiorul apartamentului a fost găsită o femeie de aproximativ 80 de ani, căzută în baie, semiconștientă. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, fiind transportată la CPU Roman.