Bluza cu istorii ţesute fascinează o lume întreagă, portul nostru strămoșesc fiind mai mult decât o modă. Ia bucură. Așa cum este ea realizată, din zona Moldovei, a Maramureșului sau a Olteniei, încântă și bucură prin armonia culorilor sau a modelelor.
Popularitatea iei românești a crescut atât de mult, încât și vedetele internaționale au început să o poarte ca ținută în tendințe. Cei de la Ie Pentru Tine vă oferă variante multiple de modele și croiuri de ii, rochii tradiționale, veste, fote, brâuri, compleuri potrivite pentru orice ocazie. Cusătura iei este la mașină, dar prin modelele brodate se păstrează autenticitatea portului strămoșesc.
„Site-ul a fost gândit în perioada pandemiei. Acum, la al cincilea copil mi-am spus că trebuie să mă ocup și mai serios de site. Produsele au venit din dorința de a purta tradițional și accesibil. Ia se poate asorta ușor și frumos. Mă emoționez până la lacrimi, ori de câte ori văd familii îmbrăcate tradițional.
Ni s-a atras atenția ca produsele noastre nu sunt autentice, nici nu am susținut astfel de lucruri, lucrurile de pe Ie Pentru Tine fiind aduse din India, astfel că nu oricine își permite o sumă atât de mare pentru un produs 100% cusut manual.”
Ia s-a născut din necesitate şi simţ practic şi a căpătat o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ea se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional românesc de o frumuseţe unică şi originală.
Toate produsele, la cele mai bune prețuri le găsiți pe site-ul celor de la Ie Pentru Tine.