1.000 de lei amendă pentru că a abandonat mai multe pisici


La data de 8 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a abandonat mai multe pisici, în satul Săvinești.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificați 2 pui de pisică, care au fost abandonați pe o stradă din localitatea Săvinești, în fața unei locuințe.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana care a abandonat animalele, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Săvinești.

Acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Cele două pisici au fost predate, în siguranță, la un adăpost aparținând unei asociații de protecția a animalelor din Piatra Neamț, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.


Distribuie articolul