Astăzi, un romașcan s-a împușcat mortal cu propriul pistol


Astăzi, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112, de către o persoană de sex feminin, cu privire la faptul că fiul acesteia s-a sinucis, folosind un pistol.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul tâmplei.

Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.

De asemenea, la fața locului a fost identificat un pistol cu bile, bărbatul fiind deținător legal de arme.

În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

sinsp. Ciofu Ramona-purtător de cuvânt IPJ Neamț


Distribuie articolul