Un bărbat din Moldoveni, prins în timp ce conducea beat


La data de 31  octombrie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat un bărbat, de 38 de ani, din Moldoveni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Anton Pann, din municipiul Roman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, fiindu-i solicitate pentru control documentele personale și ale autoturismului, bărbatul ar fi înmânat polițiștilor un permis de conducere provizoriu, eliberat de autoritățile din Marea Britanie.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Distribuie articolul