Un rinichi de porc a fost transplantat, în SUA, la un pacient uman, fără a declanșa o respingere imediată de către sistemul imunitar al gazdei, fapt ce reprezintă un progres medical uriaș și care ar putea ajuta în cele din urmă la atenuarea penuriei de organe umane pentru transplant.
Cea care a primit rinichiul de porc a fost o pacientă aflată în moarte cerebrală, cu disfuncții renale, a cărei familie a consimțit experimentul înainte ca aceasta să fie deconectată la aparatele care o țineau în viață.
Acest experiment este deosebit de important și ar putea să conducă în 1-2 ani la studii finale, care ar implica transpantul de rinichi la pacienți în stadiu terminal.
Experimentul actual a implicat un singur transplant, iar rinichiul a fost păstrat doar trei zile, astfel încât orice studii viitoare ar putea evidenția noi bariere care vor trebui depășite.
sursa info- digi24.ro