Polițiștii din Roman au intervenit de urgență, sâmbătă dimineață, într-un apartament din Roman, acolo unde un bărbat, după o ceartă cu soția, și-a înjunghiat fiicele gemene.
În timpul conflictului din apartament, fiul celor doi soți, în vârstă de 10 ani, a fugit din locuința părinților, la un vecin. Băiatul ar fi asistat la momentul în care bărbatul le-a atacat cu un cuțit pe copile.
„În această dimineață, au fost transportate la CPU Roman trei victime. Două fete, gemene, de două luni și jumătate. Una dintre ele în stop cardio-respirator cu plăgi înjunghiate toracic și abdominal. S-a făcut resuscitare, dar din păcate fără răspuns.A doua fetiță avea răni înjunghiate abdominale. A fost transportată cu elicopterul la spitalul Sf Maria Iași. De asemenea mama acestor fetițe este în CPU sub supraveghere, are 34 de ani, dar nu prezintă leziuni amenințătoare de viață”, Andreea Trifan, purtător de cuvânt al spitalului Român.
Cercetările continuă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care acesta s-a produs și ce a determinat furia bărbatului. Potrivit anchetatorilor, nu au fost înregistrate sesizări anterioare cu privire la această familie, la poliție.
Tatăl criminal avea probleme cu magazinul de termopane pe care îl avea ca afacere.
Sursa foto: observatornews.ro