Romașcan închis nouă luni într-un centru educativ


La data de 2 decembrie a.c., polițiștii de investigații din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat, în Roman, un tânăr de 19 de ani, din aceeași localitate, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o durată de 9 luni.

Această măsură a fost dispusă de instanța de judecată pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat, în timpul minoratului.

Cel în cauză a fost condus de polițiști şi introdus în Centrul Educativ Târgu-Ocna din Bacău.


Distribuie articolul