Dispărută de mai bine de jumătate de an


1 share

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Secției de Poliție Rurală Crăcăoani continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitei SĂVOIU FLORENTINA ELENA, în vârstă de 19 ani, dispărută la data de 1 iunie 2021.

Astăzi, 7 decembrie, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați de către un bărbat, de 54 de ani, din Bălțătești, cu privire la faptul că, la data de 1 iunie 2021, fiica sa SĂVOIU FLORENTINA ELENA, în vârstă de 19 ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1.70 metri, greutate – 50 de kilograme, ochi verzi, păr șaten, lung. Semne particulare – pistrui în zona pomeților.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care tânăra le purta la momentul dispariției.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localității Bălțătești, precum și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de tânără, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.


Distribuie articolul

1 share