Romașcanca Raluca Mihoc: „Etica este o prioritate în munca mea”


Raluca Mihoc este o tânără romașcancă de 27 de ani, cu o pregătire în domeniul frumuseții de peste 8 ani. A luat parte la patru cursuri de bază, la care se adaugă 20 de seminarii de perfecționare a machiajului și alte 3 cursuri de perfecționare la școli renumite pe plan internațional în SFX și tehnica Air- brush: London Make-up School, respectiv Academy of Freelance Makeup London. A învățat de la cei mai buni, iar rezultatele sale se văd cu ochiul liber și de cei care nu sunt cunoscători ai acestui domeniu, pe principiul ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.

„Am învățat de la cât mai multe nume sonore, cum ar fi Maria Lihaceva sau Luciana Sasu, care au avut și un mare impact în viața mea profesională. Am mers în diferite locuri încercând să prind cât mai mult din domeniul machiajului, ajungând până la Londra, dar și la București, Cluj, Suceava, acumulând astfel peste 10 mii de ore de practică .

Totul se construiește în timp și fiecare etapă este importantă în evoluția de make-up artist. Ca în orice domeniu, trebuie să fii naiv să crezi că le știi sau le vei ști vreodată pe toate și e absurd să te oprești din a învăța, mai ales într-un domeniu aflat mereu în schimbare.

Am ales arta de când eram mică și asta datorită mediului în care am trăit și învățat.

Trăind în Italia, am avut șansa să descopăr mai multe domenii artistice; am învățat să cânt la flaut și la pian, am descoperit și orele de desen. Toate acestea au fost un bonus pentru mine și m-au ajutat să iubesc arta.

La scurt timp după ce m-am întors în țară, am început să pensez persoanele apropiate și astfel să intru în domeniul de beauty.

Am facut cursurile și facultatea în paralel, iar șansa de a fi în Iași până la finalizarea master-ului, mi-a permis să mă perfectionez și mai mult în acest domeniu.” – Raluca Mihoc, Beauty Trainer

În Roman și nu numai există tot mai multe persoane implicate în astfel de servicii. Care sunt însă diferențele și ce ar trebui să știm despre cea pe care o alegem atunci când vine vorba despre servicii de înfrumusețare?

„Oamenii mă aleg datorită efortului pe care îl depun pentru a oferi calitate prin pregătirea mea profesională. Pun accent pe cooperarea dintre mine și clientă deoarece este foarte importantă, oferindu-i posibilitatea acesteia să vină la o probă indiferent de rolul în cadrul unui eveniment, răspunzându-i acesteia la toate nelămuririle și întrebările care apar și punându-i cât mai mult trăsăturile în evidență.

Nu încerc să copiez un tip de machiaj doar pentru că este în trend. În fiecare machiaj eu îmi las amprenta pe care mi-am format-o în timp.  Îmbin toate cunoștințele, selectez trend-urile care se pot sau nu potrivi unei cliente. Nu întotdeauna ce este în trend se și potrivește tuturor.

Etica este o prioritate în munca mea, astfel doresc să le ofer clientelor mele calitate care să le împlinească pe acestea, dar și pe mine.

Pe lângă faptul că mă descopăr ca om și înțeleg mai bine viața, datorită interacțiunii cu diferite tipologii de oameni, am împlinirea că fac ceea ce-mi place și mă perfecționez pentru mine, nu pentru cineva din exterior; și mai știu că toate investițiile mele aduc și roade de care mă bucur eu, dar și ceilalți.

Adevărata împlinire când vine vorba de carieră este atunci când îți educi clientul și când îi oferi rezultate remarcabile.”- Raluca Mihoc, Beauty Trainer


Distribuie articolul