Adoptarea unui anume stil vestimentar sau curent al modei presupune și accesoriile potrivite. Pentru cei ce sunt pasionați de modă nici nu încape discuție să nu acorde o atenție aparte accesoriilor. Pe pagina de Instagram sau pe cea de Facebook Your Perfect Accessory, printr-un mesaj puteți comanda accesorii dintre cele mai diverse- de la cercei până la broșe sau bentițe cu pietre. O ţinută este întregită de accesoriile pe care le porţi. Îţi oferă un plus de stil şi îţi permit să-ţi exprimi personalitatea.
„În spatele acestui nume se află o soție, mamă a două fetițe de 3 și 5 ani și a încă unui bebeluș ce urmează să vină pe lume peste câteva luni. Cea mai importantă persoană din viața mea, soțul meu, cel care m-a ajutat să pornesc pe acest drum este de altfel sprijinul principal în acest business. Produsele pe care noi le vindem sunt produse care îți încântă privirea, iar raportul calitate-pret este unul care te încurajează să achiziționezi produsele noastre. În general femeilor și bărbaților le place să fie eleganți și accesorizați, fie că vorbim de o bentiță, o pereche de cercei sau o cravatã. Acestea sunt câteva lucruri basic care pot fi achiziționate de la noi și care reușesc să facă ziua mai frumoasă oricui. Oamenii își doresc calitate, iar mie îmi place să cred că o și ofer, atât prin accesoriile pe care le vând, cât și prin împachetatul coletelor. Tot ce eu îmi doresc de la cumpărători este înțelegere și o comunicare plăcută.”-Larisa Ignat