Accident rutier în Cotu Vameș; uneia dintre victime i se aplică în acest moment manevre de resuscitare


 

La data de 21 martie, în jurul orei 06.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 207 C, în localitatea Cotu Vameș.

Din primele cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat de 50 de ani, din Bălușești, conducea un autoturism în localitatea Cotu Vameș, care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, ar fi fost acroșat de un autoturism care se deplasa în spatele său, pe același sens de mers, condus de un tânăr de 22 ani, din Icușești.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 64 de ani, din Icușești, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani.

Uneia dintre victime, în vârstă de 64 de ani, i se aplică în acest moment manevre de resuscitare.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Sinsp. Ciofu Ramona – purtător de cuvânt IPJ Neamț


Distribuie articolul