Un bărbat de 63 de ani s-a autoevacuat din casa cuprinsă de flăcări


 

La ora 11:42, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Tașca.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț, SVSU Tașca și SAJ Bicaz.
Incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, atât la interiorul cât și la acoperișul unei case.
Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietarul locuinței, un bărbat de 63 de ani, s-a autoevacuat din casa cuprinsă de flăcări. Acesta a suferit un atac de panică și intoxicații cu fum, fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Bicaz.
Forțele de intervenție au acționat pentru lichidarea incendiului. A ars construcția din lemn cu suprafața de aproximativ 90 mp și bunurile materiale din interiorul acesteia.
Coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

 


Distribuie articolul