La data de 9 aprilie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, în lacul Bâtca Doamnei, a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei persoane.
Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Piatra-Neamț.
Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
IPJ Neamț
Foto: Sugestiv