Consumate în limite decente, dulcele ne stimulează producția de serotonină, hormonul senzației de bine. Colecțiile Dulci vin în ajutorul pofticioșilor și pun preț pe ingredientele naturale, de cea mai bună calitate, pentru ca fiecare să se poată bucura de un desert delicios, dar și sănătos.
„Am început sa cochetăm cu turta dulce din 2016, după care am renunțat la job-ul pe care îl aveam, în 2018 am înființat firma, iar de anul trecut avem brand-ul înregistrat la OSIM.
Numele brand-ului a fost ales după o listă întreagă de denumiri pe care le-am gândit. Am știut că pe lângă turta dulce decorată manual vom avea și alte produse din aria dulciurilor, astfel că, numele trebuie să le cuprindă și pe acestea. Produsele sunt structurate pentru fiecare sezon, sărbătoare, eveniment, de aceea și numele “Colecții“.
Cei doi omuleți de turtă dulce din logo ne reprezintă pe noi, Irina, inginer de meserie și creatoarea turtelor dulci decorate manual și Cornel, inginer constructor aflat în concediu de creștere a copilului pentru ca între timp au apărut două minuni în viața noastră. Cornel este creierul afacerii, omul cu hârtiile, dar și cel care creează prăjiturile din cofetărie împreuna cu ale noastre colege.
Despre produsele nostre nu pot să spun decât că dacă vă plac prăjiturile făcute “în casă” sunteți acolo unde trebuie. Folosim doar ingrediente de calitate și nu facem rabat de la acest lucru. Nu folosim premixuri, adaosuri, conservant și acest lucru îl simți de la prima linguriță. Cofetăria se află într-o zonă neaglomerată, între blocuri, iar clienții vin special pentru a mânca produse de calitate. Pe lângă ingredientele folosite, atenția la detalii, decorul este următorul aspect care ne interesează. Așa că, dacă v-am convins, vă așteptăm să ne și vizitați.
Faptul că nu avem aceleași produse zilnic și că vei fi surprinsă de fiecare dată cu produse noi este un alt atuu. Vă așteptăm cu drag și pentru a vă răsfața cu o cafea, ciocolată caldă sau un ceai fierbinte. Totodată, avem un colț instagramabil (aripi colorate din turtă dulce), chiar și ceștile din care se savurează cafeaua sunt special create și personalizate pentru a binedispune clientul ce servește produsul.