La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Oniceni se află mai multe persoane recalcitrante.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind faptul că, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, în jurul orei 00:30, la un club din localitatea Oniceni, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit spontan, 5 persoane și-ar fi aplicat reciproc lovituri, prin comportamentul astfel manifestat fiind tulburată ordinea și liniștea publică.
Având în vedere materialul probatoriu administrat în cauză, la data de 07 noiembrie a.c., organele de cercetare penală din cadrul Secției de Poliției Rurală Ion Creangă, au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore fată de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 40 de ani.
La data de 08 noiembrie a.c., persoane în cauză urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea propunerii luării unei măsuri preventive.
Foto sugestiv