Noapte cu adrenalină pe DN 15D: urmărire și alcoolemie uriașă


La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 19:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe DN 15D, în localitatea Girov.

Conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, polițiștii pornind în urmărirea acestuia. Autoturismul a fost oprit ulterior într-o stație de carburant din aceeași localitate.

În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul, un tânăr de 22 de ani din Petricani, avea dreptul de a conduce suspendat. Totodată, acesta emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

Foto sugestiv


Distribuie articolul