Șase romașcani cu vârste cuprinse între 16 și 40 de ani, reținuți de polițiști


32 shares

Polițiștii au introdus în arestul IPJ Neamț șase persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 40 de ani, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 21 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din Roman a izbucnit un conflict în care sunt implicate mai multe persoane.

Imediat, mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului și au procedat la aplanarea cu operativitate a altercației și implicit la imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor participante.

Investigațiile au relevat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, un bărbat de 35 de ani, față de care era dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, s-ar fi deplasat în apropierea locuinței, unde ar fi lovit un bărbat de 46 de ani, în altercația izbucnită intervenind mai multe persoane.

În urma documentării activitații infracționale a celor implicați și având în vedere pericolul social al faptelor, față de 6 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 40 de ani, a fost dispusă  măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.


Distribuie articolul

32 shares