Numărul persoanelor confirmate cu Covid-19 creşte de la o zi la alta, iar categoriile socio-profesionale afectate sunt tot mai multe. Astăzi aflăm de la reprezentanții ISU Neamț că un pompier din cadrul Detașamentului Roman este infectat.
„Vă informăm că rezultatul testului Covid pentru un cadru ce își desfășoară activitatea în plan operativ la Detașamentul Roman este pozitiv.
În acest sens, facem precizarea că după primirea rezultatului care indică infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice și a Direcției de Sănătate Publică, pentru adoptarea măsurilor legale.”- Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț