Paul Dumea este un tânăr romașcan ce se consideră ambițios, sociabil, cu dorința de a excela în tot ce face.
Orice fotografie reprezintă o amintire, motiv pentru care cei mai mulți dintre noi avem cel puțin un album foto care surprinde sute de momente petrecute alături de familie sau de prieteni, care marchează cele mai importante evenimente din viețile noastre. Astfel că fotografia nu este doar artă, ci este memorie emoţională.
„Tind să cred că nu eu am ales fotografia, ci invers. Cu câțiva ani în urmă am primit o cameră foto de la un văr, iar ulterior a devenit un hobby, ca mai târziu să se transforme într-un mod de viață, reușind să mă întrețin din această meserie. Toate fotografiile realizate de mine sunt încărcate de dedicare și pasiune, scopul principal fiind acela de a-mi mulțumi clienții. Atât fotografiile, cât și partea de video nu reprezintă doar o amintire de moment, ci rămâne pentru totdeauna.”- Paul Dumea
Aparatul de fotografiat este doar un accesoriu… pasiunea, respectul şi imaginaţia sunt esenţa unei fotografii reuşite.
https://www.facebook.com/pauldumeaphotography