Diandra Bancu este deja un nume sonor atât la nivelul orașului Roman, dar și la nivelul întregii țări, reușind să devină cunoscută cu ani în urmă, în cadrul concursului „Next Star”, prin participarea la „Românii au Talent” sau „Vocea României”. Recent, iubitorii de muzică s-au răsfățat cu melodii dintre cele mai diverse, interpretate de aceasta, pe canalul de YouTube al lui Pepe. Diandra este omul pe care oricine și l-ar dori în preajmă. Om frumos, talentat, calm și vesel.
„Diandra trăiește prin muzică, compoziție și dor. Fiecare moment prin care mă conduce viața, mă determină să transpun o parte din sufletul de artist în creație și totodată mă ajută să-mi conturez un drum aparte, singular de restul lumii. Un suflet de artist nu poate fi înțeles pe deplin, doar simțit și nimic mai mult. În același timp, învăț să mă accept așa cum sunt, să-mi construiesc un caracter puternic pentru a depăși toate încercările vieții. Într-un sigur cuvânt, evoluez.
Emisiunea lui Pepe a venit atunci când mă așteptam cel mai puțin. Am îndrăgit conceptul încă de la prima apariție pe platformă. Atunci, mai mult decât oricând, mi-am dorit să îmi exploatez toate valențele și să îmi provoc limitele. Sper din tot sufletul că am reușit să vibrez alături de public și că mesajul meu a fost transmis cu pură veridicitate și autenticitate. Am gânduri mărețe! Îmi doresc să-mi continui studiile, să compun cât mai multe piese și să fiu pe scenă. Vreau să trăiesc momentul și să aștept să mă surprindă viața într-un mod plăcut.”- Diandra Bancu