Tânărul romașcan care a impresionat o lume întreagă


De astăzi, în fiecare vineri, de la ora 20:30 și sâmbăta, de la ora 20:00, SuperStar România e pentru toți cei care au curajul să-și schimbe viața. Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams sunt jurații formatului TV fenomen global și sunt pregătiți pentru un spectacol de neratat.

Alessandro Mucea este tânărul care a impresionat o lume întreagă. O voce incredibilă, un adolescent care reușește să transmită cum prea puțini reușesc să o facă.

Cu o poveste de viață delicată, povestea lui Alessandro abia acum începe a fi creionată și deja demnă de a fi auzită de toată lumea. Rămas fără tată la doar câteva luni de la nașterea sa, a fost adus de mama sa din Italia, în Cotu Vameș, la câțiva pași de Roman, rămânând în grija unor rude.

Alessandro, vizibil emoționat, a oferit pentru Neamț.Press câteva vorbe cu privire la experiența sa de până acum.

La SuperStar România m-am simțit foarte bine, oameni de acolo au fost foarte primitori, m-am simțit ca acasă. Am început să cânt de prin clasa a V-a, când am văzut la o emisiune un băiat ce interpreta Je suis malade și mi-a plăcut foarte mult și am zis să încerc și eu. Eu sper să ajung foarte departe, dar nu se știe ce o să se întâmple.”- Alessandro Mucea

 

 

Sursă foto- SuperStar România


Distribuie articolul