Romașcanca Laola, succes în echipa lui Alex Velea


Laura Bălan este o altă tânără talentată, muncitoare și de care cu siguranță vom mai auzi. Are 28 de ani, s-a născut în Chișinău, iar de la vârsta de 5 ani s-a mutat cu familia în Roman, unde a terminat liceul, apoi s-a mutat în București, unde locuiește deja de 9 ani. Laola, așa cum este cunoscută de pe rețelele de socializare, a povestit pentru cititorii Neamt.Press, cum a ajuns să cânte alături de cei mai populari artiști din România.

„Am terminat facultatea de geografie, însă nu am profesat în domeniu, nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că mi-am dezvoltat latura artistică între timp. Mereu mi-a plăcut muzica, am urmat școala de muzică în gimnaziu, am studiat flaut, iar ulterior am fost în trupa liceului unde bateam la tobe. Cu vocea am prins curaj să cânt în facultate. Cântam prin casă, pe unde apucam, dar viața a făcut ca în timpul facultății să dau de mulți oameni din domeniul muzical și așa am început să merg prin studiouri de înregistrări, ca apoi să se materializeze ceva și să încep să scriu și să compun. De atunci nu m-a mai oprit nimic, am luat-o ca pe un hobby inițial, dar acum a devenit job și stil de viață. 

Au fost multe etape, eu fiind o persoană destul de autocritică și nesigură pe ea, la început de drum, totodată neștiind că într-adevăr am talent, deoarece nu pot să spun că am fost susținută de cineva în direcția asta. Am stat în spate, mi-a fost frică să mă afișez, să las lumea să mă asculte cântând, să merg la emisiuni sau să îmi arăt creațiile. Sincer, abia în ultimii doi ani am prins curaj pentru că am lucrat pe partea emoțională care mă ținea în loc. Au fost evenimente și oameni care m-au descurajat, dar de când am întâlnit oamenii potriviți cu care să lucrez în studio, mă simt liberă și doritoare să fac pași în față. Recunosc că am pierdut mulți ani în care nu am dat înainte din cauza fricilor. Acum am lângă mine niște oameni minunați cu care lucrez.

De aproape doi ani fac parte din echipa lui Alex Velea, sunt singura fată din gașca lor, îi mulțumesc enorm pentru încredere. Chiar avem o piesă împreună, o găsiți pe Youtube; Laola x Alex Velea- Mai stai. Simt evoluție pe partea creativă, am multe de arătat și de transmis și îmi doresc să am șansa să pot lansa cât mai multă muzică. Industria e ușor complicată la ora actuală, am pierdut niște trenuri din cauza fricii după cum spuneam mai sus. În trecut, totul ar fi fost mai simplu. În zilele noastre trebuie să te ridici singur, să te promovezi tu pe tine în online, iar eu asta plănuiesc să fac. “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”, mă ajut de tot ce mi se oferă și apreciez maxim; mai departe, vedem ce ne rezerv[ viitorul. Un lucru e sigur, la muzică nu o să renunț niciodată! „- Laola


Distribuie articolul