Romașcanul Vlad Andrieș, de la participarea la X Factor la un viitor promițător


Vlad Andrieș este un romașcan pasionat de muzică, stabilit în Brighton, UK, unde lucrează la o companie veche de peste 70 de ani, în producția de ciocolată. Vlad are 30 de ani și este cunoscut în industria muzicii ca VLAnDriesh sau Musti. A participat la X Factor România cu piesa ,,Viața lui Musti’’ unde a primit 4 de DA, însă, spre surprinderea sa, nu a fost ales pentru etapa următoare, rămânând cu un gust amar în ceea ce privește TV Show-ul. Romanul a avut și continuă să aibă oamenii talentați despre care este necesar să se știe, astfel că Vlad, a împărtășit pentru cititorii Neamț.Press parte din experiența sa în ceea ce privește muzica.

„Muzica este un esențial al vieții, care te plimbă dintr-o stare în alta, un medicament al ființei umane și totodată un drog. Am început să scriu undeva prin 2013, pe vremea când eram plecat în S.U.A cu Work and Travel, un program al facultăților unde studenții aveau ocazia de a lucra și de a călători pe o perioadă de 3-4 luni. Prima piesă, American Experience, a fost compusă acolo; era în engleză și scoteam la iveală faptul că ,,nu tot ce zboară se mănâncă’’. Am tot scris în acești ani, dar binecuvântarea a venit abia acum unul, doi ani în urmă, când am avut prilejul și onoarea de a intra în legătură cu Mitză de la Okapi Sound, unul din cei mai tari producători de HipHop/Rap de la noi din țară, acesta lucrând cu artiști precum Grasul XXL, Guess Who, DOC, etc. Cu el am scos piese precum ,,Miez’’, ,,Benjamin’’, ,,2k20”, ,,Still the same 2” și în cele din urmă, revenind la începuturile mele unde scriam în engleza, ,,B.Chillman”. Aceasta din urmă a ajuns pe un post de radio din New York, fapt care mă împinge mai mult spre a face o pauză de la albumul românesc la care lucrez. Îmi doresc să mă reapuc de scos mai mult în engleză, existând o piață mult mai mare și mai deschisă pentru noii artiști.

Am niște piese pe care le țin pe tușă de câțiva ani, așteptând o legătură cu alți artiști cunoscuți de la noi, dar de câte ori am aruncat întrebări, mi-au fost închise uși. E greu când nu reprezinți interes și nu ești urmărit pe rețelele de socializare, chiar dacă scrii bine. Poate nu am bătut la ușile potrivite sau nu am ajuns încă la urechea potrivită. Cred că ține și de noroc. În viitor, mă văd să am concerte și să adun lume multă pe care să inspir, chiar dacă nu e de aceeași naționalitate. Așa cum am mai spus, am multe proiecte în română pe listă, dar mă voi axa mai mult pe engleză. Mulțumesc pentru interes și apreciez inițiativa de a scrie un articol despre un locuitor al orașului Roman, pierdut pe alte meleaguri. Stay tuned.”- Vlad Ștefan Andrieș


Distribuie articolul