O lumânare nesupravegheată a provocat o tragedie, în Roman


În data de 06.03.2022, la ora 11:28, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Privighetorilor, în municipiul Roman.

Incendiul se manifesta în bucătăria unui apartament de la etajul patru, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință.

Pompierii romașcani au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au ars obiecte de mobilier,  aparate electrocasnice și materiale textile din interiorul bucătăriei.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată (focul deschis în spații închise).

Proprietara locuinței a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului dar a refuzat transportul la spital.

Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.


Distribuie articolul