„Împreună cu prefectul județului Neamț – George Lazăr și directorul DSP Neamț – Radu Firăstrău, ambii romașcani de-ai noștri, am fost astăzi la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde s-au făcut pregătirile pentru amenajarea spațiului în vederea realizării analizelor cu un aparat de diagnosticare moleculară de tip Real Time PCR, ce poate face 96 de teste deodată pentru depistarea infecției cu coronavirusul COVID-19. Spațiul a primit avizul, dat cu celeritate, de către DSP, iar după ce aparatul va ajunge la Roman, se va emite și autorizația de funcționare. Mai multe cadre medicale de la Spital pleacă astăzi la București, pentru a fi instruite în a folosi aparatul de diagnosticare. Acest aparat este luat din donațiile unor oameni de bine din oraș, iar noi, administrația locală vom achiziționa alte câteva aparate care să ajute bolnavii să se însănătoșească. Orice ajutor este binevenit, dar important este ca cei care vor să ajute să își unească eforturile și să cumpere direct aparatura sau materialele sanitare, deoarece noi, Primăria sau Spitalul, trebuie să parcurgem etapele legislative privind achizițiile publice care, acum, nu sunt destul de rapide pe cât ne dorim.
Voi continua să vă țin la curent cu tot ceea ce facem noi pentru a trece cât mai ușor și repede peste această criză, dar nu uitați că este foarte important ca fiecare dintre noi să ne protejăm, să stăm cât mai mult în casă, să evităm contactul cu alte persoane și să păstrăm o igienă corporală cât mai bună.”-Lucian Micu, Primarul municipiului Roman