„Sunt oarecum mâhnit că, în astfel de vremuri în care sunt sigur că mulți dintre noi nici nu mai știm ce să facem ca să ajutăm, apar în spațiile online oameni, pentru care am mult respect, dar care au început o vendeta personala împotriva autorităților si, din motive ce nu au nicio rațiune pentru mine si nu sunt deloc benefice situației grave si complicate, inventează probleme artificiale. Sunt receptiv la critici, ajut cat pot si eu pe toată lumea – ca si pana acum, fac ce pot eu sa fie bine, sunt sigur că nu pot mulțumi universul, nici nu îmi propun, eu vreau doar sa fac ceea ce trebuie. Aflu acum că sunt acuzat că nu iau aparatură pentru Spital, când fac acest lucru, când oamenii de bine din Roman s-au solidarizat și fac lucruri extraordinare. Poimâine, în ședința de Consiliu Local, programată de acum 3 săptămâni, se face rectificare de buget (rectificarea de buget nu o poți face de azi pe mâine, nici măcar în situația din zilele de azi) si achiziționăm câteva aparate care îi vor ajuta pe cei care se vor îmbolnăvi de noul coronavirus sa învingă boala: un ventilator, cinci monitoare și trei aparate de respirație. In ultimii doi ani, am dotat Spitalul Roman cu încă cinci ventilatoare. In ultimii 2 ani, cu bani de la bugetul local, Minister sau CJ, s-a achiziționat aparatura de ultima generatie pentru toate secțiile. Secțiile Spitalului sunt reabilitate complet, medicii specialiști vor sa vina sa lucreze la Roman, le construim cadrelor medicale și un bloc pentru a-i ajuta să fie alături de pacienții din orașul nostru și a celor din cele peste 30 de comune. Tocmai am câștigat proiectul european, de peste 10 milioane de lei, să creăm un centru imagistic cu aparatura din centrele mari universitare. Si nu am facut astea pentru că ne gândeam la ce va veni. Am făcut asta pentru că îmi pasă tot timpul, indiferent că ne confruntăm cu noul coronavirus sau cu orice altă năpastă.
Știu, deși sper sa nu fie așa, este posibil, daca nu respectăm toți recomandările specialiștilor, să ne îmbolnăvim și sper sa nu avem pe nimeni cunoscut care să fie doborât de această boală, dar, pe lângă trauma pe care o trăim și care se poate adânci, mi-aș dori ca să rămânem oameni între oameni.
Coronavirusul va trece, dar sentimentul de răutate și nedreptate va lăsa răni la fel de adânci, și pentru mine, dar mai ales pentru cei care chiar sunt în prima linie și care ar putea rămâne cu impresia ca nimănui nu îi pasă. Ne pasa, de aceea, noi, autoritățile, fiind conectate direct la mai multe surse oficiale de informare, gândim atent fiecare decizie și o aplicăm.”-Lucian Micu, primarul municipiului Roman