EXPOZIȚIUNEA
Pandemia provocată de virusul Covid-19 a lovit în toate mediile și ramurile de pe câmpul muncii. Dacă în anumite meserii, mediul online nu a reprezentat o soluție pentru continuarea activităților, pentru alte categorii, mediul online a fost salvarea de la dezastrul financiar. În timp ce mulți agenți economici au fost nevoiți să închidă afacerile pe perioada pandemiei, aflăm că și anumite cadre didactice au sistat activitatea…deși nu era cazul.
INTRIGA
Lăsăm de-o parte învățătorii și profesorii implicați în educația elevilor de când a început pandemia și până în prezent, lăsăm și ipocrizia în ultima bancă și vorbim despre realitatea din „școlile online romașcane”.
Profesori neimplicați, care fie nu au făcut nici măcar o ora online, fie fac prea puțin, iar aici ne referim mai ales la profesorii ce au materii pentru examenele naționale.
Probabil unii dintre ei au prea multe de făcut în această perioadă și timpul nu le permite o implicare totală.
DESFĂȘURAREA ACȚIUNII
În mare parte întâlnirea dintre profesori și elevi se face o dată sau de două ori pe săptămână. Elevilor li se dau teste de făcut, iar corectarea și explicațiile vin destul de târziu sau deloc. Noțiunea de „predare” a fost pierdută undeva în istoria pre-pandemie.
PUNCTUL CULMINANT
Aflăm cu stupoare de la mai mulți elevi, că sunt profesori care nici până în ziua de astăzi nu au ținut o oră în mediul online. Inițial te întrebi dacă nu cumva profesorii respectivi se pricep sau nu să folosească „mecanismele școlii online”, dar aflăm că sunt prezenți constant pe rețelele de socializare deci pică varianta aceasta.
Care sa fie atunci motivul neimplicării UNOR profesori în pregătirea elevilor pentru viitor, mai ales că nici „pregătirile” în casa profesorului nu se mai fac?
Elevii nu îndrăznesc să vorbească cu conducerea școlilor unde profesorii nu fac cursuri online, susținând că „oricum nu-i face nimeni nimic profesorului și vrem să stăm liniștiți înainte de examen”.
Din păcate unii profesori și-au luat o nemeritată „vacanță” pe timpul și pe viitorul prețios al elevilor.
DEZNODĂMÂNT
Voiam inițial să scriu că vom afla deznodământul în momentul când se vor afișa rezultatele de la examene, dar mi-a rămas în minte ce mi-a spus un elev de clasa a XII-a.
„Am devenit toți mai uniți în perioada asta și am devenit autodidacți. Suntem optimiști, e un vibe bun între noi, iar orice încurajare ne ajută, mai ales când vine de la un prof”.