„Și ieri, după ce am finalizat ședințele cu colegii mei din instituție, am ieșit pe șantiere ca să văd dacă ceea ce am discutat cu constructorii este în concordanță cu ceea ce se regăsește în teren. Așa cum am anunțat public, în această săptămână am modernizat parcările din zona Pietonalului, dintre Asirom și gangul ce duce spre Piață. Ulterior, firma care a câștigat licitația s-a mutat cu utilajele în spatele complexului Guliver, unde pe etape refacem întreaga zonă. Este important ca și cetățenii din această zonă să aibă locuri de parcare moderne, dar și traficul să se desfășoare în condiții optime, mai ales că prin această zonă se face și aprovizionarea spațiilor comerciale de la parter.
Și în Smirodava, în zona blocurilor de lângă creșă, se lucrează foarte bine. Față de ceea ce fusese previzionat, a mai fost necesară o lucrare suplimentară pentru a aduce terenul la același nivel. Au fost montate bordurile, deja se lucrează la amenajarea de parcări cu pavele și, în paralel, am adus o echipă care a demarat lucrările de refacere a mobilierului urban. Când și constructorii au echipe suficiente pe teren, investițiile se realizează în termene mai scurte. Săptămâna viitoare vom moderniza și aleile, astfel încât să ne mutăm într-o altă zonă din oraș cu lucrările de investiții.” – Lucian Micu, primarul municipiului Roman