Adrian Ciobanu: „Mereu am apreciat PNDL, pentru că lucrurile au funcționat foarte bine în această zonă”


PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice.

PNDL III – Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” pentru autorităţile locale este o necesitate pentru administrațiile teritoriale care nu au cum din bugetul local să ducă la bun sfârșit proiectele importante pentru comunitățile lor. Primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu, are deja proiectele pregătite pentru finanțare și este optimist în realizarea lor, având în vedere că și mandatul trecut a reușit să dezvolte comuna prin acest program național.

Principalele investiții la care m-am gândit sunt cele de apă și canal și de drumuri. Cu toate că am depus efort în ultimii ani pentru aceste investiții, în continuare mai avem de muncă la acest capitol. Am pregătit deja un proiect de extindere de apă și canal pentru terminarea proiectelor din satele Cordun și Pildești și un proiect de drumuri pentru satul Pildești, dacă îl realizez, pot spune că ajungem la un procent de 95% de drumuri modernizate de pe zona comunei noastre.” – Adrian Ciobanu, primar comuna Cordun

Chiar dacă anumite voci de la guvernare nu erau de acord cu PNDL III, edilul comunei Cordun spune că astfel de programe au fost necesare și apreciate de el și alți primari din zonă.

„Mereu am apreciat acest program național de dezvoltare locală pentru că lucrurile au funcționat foarte bine în această zonă și cred că prim-ministrul Florin Cîțu a înțeles că este singura modalitate de a continua zona de dezvoltare a UAT-urilor. În prezent, master planurile nu funcționează 100% cum ne-am dori, sunt lacune mari în absorbția fondurilor europene, din cauza procedurilor și cred că prin acest PNDL, lucrurile s-au desfășurat extraordinar de bine în ultimii ani la nivelul întregii țări. Prin PNDL, am avut mandatul trecut bani pentru două proiecte. Unul de 4 milioane de euro, investiții pe raza satului Cordun, 85% din canalizare și încă un proiect de drumuri locale, de 10 kilometri, valoarea lui fiind de 8,5 milioane de lei. Nu există administrație locală care să aibă forță financiară de a investi în infrastructură doar din bugetul local de aceea este nevoie de susținere financiară din partea guvernului.” – Adrian Ciobanu, primar comuna Cordun


Distribuie articolul