La finalul lunii august, în comuna Cordun, satul Pildești, a avut loc prima ediție a Festivalului meșteșugarilor, producătorilor locali și a portului popular-Pildești. Acest eveniment a fost de un real succes, iar oamenii au venit cu mic cu mare, în straie populare, pentru a se bucura atât de produsele autentice ale comunei, dar și de artiștii locali care i-au încântat pe cei prezenți. Primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu, are pe viitor intenția de a transforma acest festival, într-unul care să promoveze toți oamenii gospodari din comună.
„Este primul an în care am făcut, prin intermediul unor colegi și prieteni, acest festival dedicat meșteșugarilor. Eu doar i-am susținut și m-am bucurat că au avut această inițiativă. Această ediție al acestui târg a fost de un real succes, a fost un eveniment deosebit și îmi doresc ca în viitorii ani să fie deja o tradiție, ba chiar mai mult, o să devină un festival pentru meșteșugarii și producătorii locali din toată comuna Cordun. În calitatea mea de primar o să sprijin mereu economia locală, iar pe micii meșteșugari și producători locali îi voi ajuta să se dezvolte. Avem nevoie de acești meșteșugari și de oamenii care produc în gospodăriile lor aceste lucruri minunate. În timpul festivalului a venit la mine un domn entuziasmat și mi-a spus: „Câte comori ascunse aveam în comună și eu nu știam de ele„. Anul acesta au fost doar meșteri din Pildești, dar pe viitor voi promova meșterii de pe întreaga comună.” – Adrian Ciobanu, primar comuna Cordun