Din excedentul bugetar, se fac lucrări de modernizare în Cordun


Cu toate problemele care sunt pe plan mondial și național, primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu, vine cu vești bune pentru locuitorii comunei, din punct de vedere al investițiior și a modernizării celor trei sate care formează comuna pe care o reprezintă. Chiar dacă prețurile sunt într-o continuă creștere, edilul este optimist în ceea ce privește fodurile pe care le poate absorbi prin proiectele depuse, dar și din bugetul local și a excedentului bugetar.

”Sunt mai multe investiții pe care le-am gândit pe parcursul anului 2022. Într-o primă etapă o să încep cu patru investiții importante, voi continua o parte dintre proiectele începute în anii anteriori, iar acum o să începem un proiect de extindere apă-canal pentru satul Cordun, unde lucrările se vor derula în cea mai scurtă perioadă. Voi continua lucrările la sistemul de apă a gospodăriilor din satul Pildești, care sunt în curs de finalizare. De asemenea o să începem lucrările din primăvara acestui an, în funcție de cum reușesc să finalizez documentația, la obiectivele de investitii, de modernizarea centrului civic din satul Simionești. Sunt patru lucrări care vor fi demarate și pentru care am capacitatea financiară să le și finalizez din excedentul bugetar din anul anterior. De asemenea voi continua lucrări la unele proiecte începute în anii trecuți. Este vorba de un proiect de modernizare drumuri din satul Cordun, cu o finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, sper să îl finalizez în cursul acestui an. Sunt foarte multe investiții începute, avem proiecte care vizează atragerea de fonduri europene, de fonduri guvernamentale și pe PNRR. Aceste investiții, din punctul meu de vedere, se vor efectua în funcție de evoluția la nivel national a acestor programe.” – Adrian Ciobanu, primar comuna Cordun

Riscurile sunt mari pentru fiecare unitate administrativ teritorială când vine vorba de bani alocați pentru finalizarea proiectelor de modernizare, dar primarul Adrian Ciobanu susține că va reuși să ducă până la capăt tot ceea ce și-a propus în materie de investiții și proiecte pentru comuna Cordun.


Distribuie articolul