În urma incidentului de la Luţca, unde un pod aflat în administrarea Consiliului Judeţean, ce fusese reabilitat în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit, președintele Consiliului județean Neamț, Ionel Arsene a luat decizia de a se autosuspenda din funcția de președinte al PSD Neamț.
Întrebat dacă s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei, Ionel Arsene – care este şi preşedinte al CJ Neamţ – a declarat, joi, pentru AGERPRES, că informaţia este reală.
Totodată, acesta a confirmat că preşedinte interimar al filialei PSD Neamţ este preşedintele executiv Daniel Harpa.
În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca, reabilitat cu peste 7 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, s-a prăbuşit în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară.
O persoană a fost rănită uşor în urma incidentului.
Traficul rutier în zonă a fost deviat pe alte rute, urmând ca Armata să facă un pod de pontoane până la construcţia unui pod nou.
DNA a deschis un dosar penal in rem ca urmare a acestui incident.
De asemenea, IPJ Neamţ are în lucru două dosare penale, unul pentru vătămare corporală din culpă, iar altul pentru abuz în serviciu, mai relatează AGERPRES