Lucrările la parcul de joacă din zona Anton Pann – de lângă Centrul de Permanență Medicală – au fost finalizate!
Așa cum știți, de anul trecut, am inițiat un program etapizat de modernizare a parcurilor de joacă din municipiul nostru, iar din acest an vom pune mai mult accent pe siguranța celor mici, construind gardul perimetral din creioane colorate realizate din lemn.
Recent, au fost finalizate lucrările de modernizare a parcului de joacă din Anton Pann. Aici, obiectele de joacă au fost reparate, au fost așezate și echipamente noi, s-a montat un covor de protecție, iar întreaga suprafață a fost împrejmuită cu un gard specific copilăriei, realizat din lemn, sub forma creioanelor colorate. Aici există și un spațiu verde adiacent, care a fost curățat, cu bănci și coșuri de gunoi.
În același timp, sunt prevăzute reparații la spațiul de joacă din strada Cuza Vodă – zona Biserica Armenească și amenajarea celui din strada Mihai Eminescu, aflat în spatele supermarketului. Și aici, vom interveni cu reparații la obiectele de joacă existente, vom completa cu altele noi și bineînțeles, va fi montat, în anumite zone, un covor de protecție.
De asemenea, la Grădinița nr. 2 – recent reabilitată, va fi amenajat un spațiu de joacă modern, adecvat celor mici. Pe lângă eforturile administrației locale, este important și spiritul civic – modul în care reușim să întreținem și să semnalăm orice act de vandalism – pentru că distracția din parcurile de joacă și siguranța copiilor, este responsabilitatea noastră!
Leonard Achiriloaei – primarul municipiului Roman