„Este minunat să fii între oameni frumoși și gospodari, să le simți energia și să lași o parte din tine în mijlocul lor, primind și oferind gând bun și inimă deschisă.
La sfărșitul săptămânii trecute am participat la o serie de evenimente importante pentru comunitățile Cordun, Negrești, Horia și Tămășeni, din județul Neamț, reîntâlnirea cu oamenii locului fiind, precum mereu, una dragă sufletului meu.
Mulțumesc pentru invitația de a participa la evenimentele organizate la ceas aniversar, în comunele pe care le administrează, domnilor primari: Neculai Nastasia (Negrești), Cristian Baciu (Horia) și Adrian Ciobanu (Cordun), mai ales pentru prilejul de a discuta cu oamenii din aceste comunități, de a simți nevoile lor și de a integra propunerile primite, atât eu, cît și colegii alături de care am participat la aceste întîlniri: domnul George Lazăr – președintele PNL Neamț și domnul senator Eugen Țapu-Nazare. Este important să simțim realitatea comunităților pe care le reprezentăm, să fim ancorați la trăirile acestor oameni, împreună construind mai mult și mai bine. Este o bucurie să vezi dinamica acestor localități, mereu mai frumoase, iar pentru acest lucru îi felicit pe primarii care coordonează aceste localități și pe oamenii vrednici ai locului, cei care pun umărul la dezvoltare și modernitate.
Tot în acest week-end, la Tămășeni, alături de domnul primar Ștefan Lucaci, am participat la liturghia solemnă a hramului bisericii „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop – Iosif Păuleț, într-o atmosfera de înaltă trăire și simțire creștină, în apropiere de Dumnezeu și de comunitate.”
Laurențiu Leoreanu, deputat PNL Neamț