Adrian Ciobanu: „Sunt mândru că fac parte dintr-o comunitate unită, cu oameni gospodari care își păstrează tradițiile”


Aprecierile către cetățenii unei comunități vin de obicei când se apropie o campanie electorală, atunci când toată lumea își aduce aminte de cei de la care vor niște voturi. Primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu, nu se încadrează în aceste „norme”, având în vedere că an de an organizează evenimente pe raza comunei, acolo unde localnicii se pot bucura și mândri de comunitatea din care fac parte. Susținerea administrației locale pentru toți gospodarii comunei este știută, iar de la an la an se poate vedea cu ochiul liber cum toți devin din ce în ce mai uniți.

„Fiecare localitate care se respectă ar trebui să aibă un festival care să reprezinte foarte bine localitatea și cetățenii săi. Este important ca în anumite perioade ale anului să avem parte și de aceste momente, momente în care noi toți să ne simțim bine, momente de armonie, de sărbătoare, de recreere, de bucurie și mai ales de unitate. La fiecare eveniment de acest gen din comuna noastră, observ bucurie și o bună organizare, iar de la an la an, suntem obligați să ne implicăm din ce in ce mai mult, pentru că astfel de evenimente sa devină o tradiție. În Cordun, noi nu ne uitam tradițiile pentru că este important să rămânem înrădăcinați în ele, pentru că acolo este identitatea noastră. Sunt un primar fericit când observ unitatea de care dau dovadă locuitorii comunei Cordun. Comuna noastră are oameni harnici, gospodari și e normal să-i cinstim prin astfel de evenimente.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun

Pe lângă toate evenimentele dedicate până acum locuitorilor comunei Cordun, primarul Adrian Ciobanu, pregătește pentru anii ce urmează noi surprize și evenimente pentru toți cei ce locuiesc pe raza comunei.


Distribuie articolul