Realizările din comuna Cordun, demne de urmat


Administrația publică locală a comunei Cordun, a reușit ca în anul 2022 să implementeze proiecte și investiții necesare dezvoltării locale, lucru care aduce optimism pentru anii viitori, chiar dacă acest an a fost unul greu din mai multe puncte de vedere, dat fiind că toate prețurile au crescut, dar cu o conducere implicată și organizată, comunitatea din Cordun se poate bucura de o dezvoltare sănătoasă și frumoasă.

„Am reușit să implementăm mai multe proiecte importante pentru comunitatea noastră. Am continuat lucrările în infrastructură, necesare pentru dezvoltarea comunei noastre. Am finalizat în anul 2022, lucrările la rețeaua de apă-canal din satul Pildești, un obiectiv important ce a fost finalizat în luna aprilie, iar acum în luna decembrie, urmează să predăm tot ce înseamnă această infrastructură către operatorul regional ApaServ. 

Alte două proiecte importante implementate în acest an, sunt, unul pentru rețeaua de apă și unul pentru rețeaua de canalizare a gospodăriilor, pentru satul Cordun. În luna octombrie am obținut finanțare pentru finalizarea integrală a lucrărilor la această infrastructură. Am semnat un contract cu Ministerul Dezvoltării, prin programul Anghel Saligny, iar în cursul anului viitor vom finaliza în proporție de 100% aceste lucrări. Putem spune că în anul 2023, cele două sate, Pildești și Cordun, vor avea realizată integral rețeaua de apă-canal. Tot în 2022 am lucrat la studiul de fezabilitate pentru o investiție la rețeaua de apă-canal pentru satul Simionești, în perioada următoare vom depune aceste solicitări pentru a obține finanțarea, pentru a putea începe lucrările la acest proiect necesar pentru satul Simionești. Ne dorim ca în anii următori să terminăm infrastructura de apă-canal, prin Programul National de Redresare și Reziliență, pentru toată comuna Cordun.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun

Dacă rețeaua de apă și canal se apropie ușor-ușor de finalizare integrală pentru comuna Cordun, iar rețeaua de gaz este de ani de zile finalizată 100%, abia când toate aceste rețele vor fi gata și drumurile vor intra în atenția comunității locale, pentru a atinge același procent maxim.

„Dacă discutăm de infrastructura rutieră, pot spune că mai sunt doar câteva străzi de asfaltat, câțiva kilometri de drum, pe care nu le putem face până când nu terminăm infrastructura de apă canal. Am depus o solicitare pe programul Anghel Saligny, dar nu am avut un rezultat pozitiv în această zonă, însă urmează să căutăm noi soluții de finanțare pentru restul de drumuri care nu au fost modernizate. În perioada următoare ne vom da toată silința și vom depune toate eforturile să terminăm și infrastructura de drumuri.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun

Investiții importante au fost făcute și în infrastructura școlară, conducerea administrației locale, considerând că elevii și profesorii trebuie să se bucure de cele mai bune condiții pentru a desfășura actul educațional foarte bine.

„În ceea ce privește infrastructura școlară, au fost investiții importante, așa cum au fost în fiecare an. Tot ceea ce înseamnă școală din Cordun și alte două corpuri din satul Pildești, au fost modernizate. S-a lucrat la fațadele școlilor, de asemenea au fost refăcute și împrejmuirile care erau foarte vechi, din anii ’60. Am modernizat sălile de clasă și în continuare ne dorim să creăm toate condițiile necesare pentru copii și cadrele didactice. Tot în acest an am început lucrările la o sală de sport pentru școala din Pildești, lucrările au avansat și sperăm ca la primăvară să fie finalizată, iar de la anul să începem lucrările la o nouă sală de sport pentru școala din satul Cordun. Sportul este un lucru esențial pentru dezvoltarea fizică și mentală a copiiilor de pe raza comunei Cordun. ” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun

Dacă anul acesta a fost un an plin de proiecte și investiții, cu toate greutățile cauzate de creșterea prețurilor la energie, combustibil, inflație, cu siguranță și anii care urmează vor fi cel puțin la fel de „bogați”, iar comunitatea din Cordun să se dezvolte din ce în ce mai frumos.


Distribuie articolul