Noi vești bune pentru romașcani!
O nouă școală din municipiul nostru va fi modernizată și extinsă, cu noi facilități pentru copii! Mai exact, zilele trecute a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea și dotarea corpului B și a sălii de sport a școlii Costache Negri. De asemenea, vor fi renovate noi străzi din cartierul Petru Rareș, pentru că acest contract vizează și reabilitarea și modernizarea drumurilor din această zonă a municipiului Roman!
Valoarea totală a investiției se ridică la peste 24 milioane de lei. Modernizarea va fi făcută prin fonduri europene, mai exact prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării. Nu mai puțin de 98% dintre fonduri sunt bani europeni, fonduri nerambursabile care vor veni și vor sprijini bugetul primăriei municipiului Roman în demersul privind dezvoltarea urbei noastre. Ca și celalalt proiect pe care l-am anunțat deja, cel legat de partea de est a municipiului (școala Carol l și obiective din cartierul Nicolae Bălcescu) și acesta va intra rapid în pregătirea documentației privind achiziția publică, care trebuie să aibă loc în prima parte a acestui an. Lucrările trebuie să înceapă cât mai repede, pentru că, dat fiind parcursul deja stabilit, acestea trebuie să se încheie pana la sfârșitul anului 2023.
Ca de obicei, așa cum v-am obișnuit, voi urmări îndeaproape îndeplinirea acestor obiective de investiții atât de importante pentru orașul nostru. – LAURENȚIU DAN LEOREANU, deputat PNL Neamț