Eficiența și implicarea unei administrații locale se poate vedea pe parcursul anilor, acolo unde cetățenii pot vedea cu ochiul liber investițiile și proiectele ce au fost realizat în comunitățile lor. Fie că vorbim de fonduri europene, guvernamentale sau proprii, o administrație locală, precum cea din comuna Cordun, reușește să atragă sume importante pentru realizarea investițiilor necesare comunității.
„Anul aceste este unul foarte important din punct de vedere al investițiilor de pe raza comunei Cordun. Sunt investiții necesare pentru infrastructură, proiecte pe care le-am depus încă din anii anteriori, iar în 2023 se vor concretiza. Una dintre investiții reprezintă extinderea rețelei de apă-canal în satele Cordun și Pildești. Aceste două sate vor avea o acoperire de aproximativ 95% cu apă și canal, după aceea vom finaliza și celelalte proiecte.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun
În curând, în satul Simionești va fi înființată rețeaua de apa și canal, iar pe viitor extinderea ei, pentru a reuși în proporție de 100% finalizarea acestei rețelei în întreaga comună.
„Tot anul acesta așteptăm răspunsuri pentru a începe proiectul de înființare a rețelei de apă și canal în satul Simionești. Trebuie să semnăm contractul de finanțare și să demarăm operațiunile de achiziție și după aceea să începem lucrările pentru acest obiectiv important. La ora actuală avem doar infrastructură de gaze naturale în satul Simionești, dar urmează înființarea rețelei de apă-canal. Sunt investiții necesare pentru dezvoltarea comunei noastre și voi face tot posibilul să le duc până la capăt.
La acest capitol avem, beneficiem de fonduri nerambursabile, avem un contract semnat în cadrul proiectului „Anghel Salighny”, în valoare de 17 milioane de lei și va trebui să cofinanțăm și noi o parte mică din bugetul local, pentru satele Cordun si Pildești, iar pentru satul Simionești, am depus un proiect pentru Planul Național de Redresare și Reziliență si așteptăm raspuns, mai ales că, acum două luni am trimis clarificări pentru acest proiect. Eu am încredere că vom obține această finanțarea și vom începe lucrările și în satul Simionești.” – Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun